vineri, 24 decembrie 2010

Comandante, ne-ai belit !



Daca nu stiam asta inca, acum o aflam...

luni, 20 decembrie 2010

Solarisul lui Stanislav Lem





"― Probabil că te prefaci, a murmurat Snaut. Mă privea iscoditor. Doar de Solaris vorbesc mereu, numai de Solaris şi de nimic altceva. Nu-i vina mea, dacă toate astea se
deosebesc atât de flagrant de aşteptările tale. De altfel, ai trăit destule ca să mă asculţi până la capăt.
Pornim în Cosmos pregătiţi pentru orice, adică pentru singurătate, pentru luptă,
pentru chinuri şi pentru moarte. Deşi din modestie n-o spunem cu glas tare, totuşi ne
gândim adesea că suntem măreţi. Şi încă nu-i totul, fiindcă spiritul nostru de sacrificiu se
dovedeşte a fi o poză. Ceea ce ne mână nu este câtuşi de puţin să cucerim Cosmosul, ci
doar să extindem la limitele acestuia Pământul. Unele planete sunt îngheţate ca polii, altele
pustii ca Sahara sau tropicale ca jungla braziliană. Suntem umanitari şi nobili, nu vrem să
subjugăm alte rase, vrem doar să le transmitem valorile noastre şi să le preluăm în schimb
moştenirea. Ne considerăm, cavalerii Sfântului Contact. Este o a doua minciună. Nu căutăm
pe nimeni în afara oamenilor. N-avem nevoie de alte lumi. Avem nevoie de oglinzi în care să
ne răsfrângem. Nu ştim ce am putea face cu alte lumi. Ne este îndeajuns aceasta în care
trăim, dar fiindcă începem să ne sufocăm în ea, vrem să descoperim în alte părţi propria
noastră imagine idealizată; întruchipările ei le căutăm uneori în civilizaţii mai evoluate decât
a noastră, alteori le regăsim în viziunea trecutului nostru primitiv. Pe de altă parte însă,
există ceva ce nu acceptăm, împotriva căruia luptăm; doar nu reprezentăm chintesenţa
virtuţii terestre, monumentul eroismului uman! Am venit aici aşa cum suntem în realitate,
iar când ne dăm arama pe faţă, când ni se dezvăluie latura pe care o tăinuim, atunci nu mai
vrem să fim de acord!
― Ce-nseamnă deci cele întâmplate? l-am întrebat, ascultându-l cu răbdare.
― Ceea ce singuri doream: contactul cu o altă civilizaţie. Am realizat acest contact, şi
iată că monstruoasa noastră urâţenie, bufoneria, ridicolul sunt mărite ca sub microscop! "