Steaua fără nume

"- Ursa mare este întotdeauna nouă.
- Chiar şi pentru dumneata care o cunoşti aşa de bine?
- Chiar şi pentru mine. Sînt seri cînd e rece, îndepărtată, indiferentă, şi atunci parcă simt toată umilinţa, toată dizgraţia de a locui pe o biată planetă mizerabilă pe lîngă care marile stele trec fără s-o vadă.
- Fără s-o vadă?
- Dar sînt alte seri cînd o simt aici la fereastră, vie, protectoare, atentă - aşa de atentă încît dacă aş striga mi se pare că m-ar auzi.
- Ar trebui să încerci, cine ştie...
- Sint seri cind tot cerul mi se pare pustiu, cu stele reci, moarte, intr-un univers absurd, in care numai noi, in marea noastra singuratate ne zbatem pe o planeta de provincie, ca intr-un tirg in care nu curge apa, nu arde lumina si unde nu opresc trenurile rapide. Dar sint seri cind tot cerul fosneste de viata, cind pe ultima stea, daca asculti bine, auzi cum freamata paduri si oceane, fantastice paduri si fantastice oceane, seri in care tot cerul e plin de semne si de chemari, ca si cum de pe o planeta pe alta, de pe o stea pe alta, fiinte care nu s-au vazut niciodata se cauta, se presimt, se cheama...
- Si se gasesc ?
- Niciodata.
- De ce ?
- Pentru ca nimeni n-a trecut niciodata de pe o stea pe alta. Pentru ca nici o stea nu se abate niciodata din drumul ei.
- E pacat. E trist.
- Da, e putin trist, dar e frumos. Cel putin stii ca nu esti singur sub bolta asta imensa, ca undeva, in alta lume, in altă constelaţie, in Ursa mare sau pe Steaua polara sau pe Vega - sau pe steaua dumitale fara nume - da, sau pe steaua mea fara nume - aventura asta ridicola care se numeste viata noastra se repeta altfel, de la inceput, sub acelasi cer dar cu alt noroc. Poate ca acolo tot ce aici e greu si apasator, devine usor, tot ce aici e intunecat si opac, devine luminos si transparent, tot ce incercam fara sa izbutim nici pe jumatate, gesturile noastre zadarnice, visele noastre cazute, tot ce am fi vrut sa cutezam si nu am cutezat, sa iubim si nu am iubit, tot, tot se implineste, se simplifica, se imparte..
- Crezi ? Crezi ca sint si acolo oameni ? Oameni ca noi ?
- Oameni, nu stiu. Ca noi, nu cred. Dar poate fiinte mai usoare, mai luminoase, mai plutitoare. Cind te-am vazut in seara asta intrind acolo in gara aceea afumata, cind te-am vazut alba, limpede, stralucitoare, am crezut o clipa ca vii din alta lume.
- Poate ca vin din alta lume.
- Nu...
- De unde stii ?
- Pentru ca nici o stea nu se abate, nu se opreste niciodata din drumul ei. "