Remember CARL SAGAN

"If you wish to make an apple pie from scratch...
...you must first invent the universe."

Carl Edward Sagan (9 noiembrie 1934 – 20 decembrie 1996), cunoscut astronom şi astrobiolog american, şi-a adus o mare contribuţie la promovarea şi popularizarea ştiinţei. A fost pionier al exobiologiei şi fondator al programului de căutare a inteligenţei artificiale (SETI - Search for Extra-Terrestrial Intelligence). Este cunoscut în lumea întreagă datorită cărţilor sale cu temă ştiinţifică, dar mai ales datorită serialului de televiziune Cosmos: Călătorie în Univers, cel mai vizionat program al televiziunii PBS înainte de 1990. Odată cu serialul a fost scoasă şi o carte cu acelaşi nume. Sagan a scris şi romanul Contact care a fost ecranizat în 1997, având-o în rolul principal pe actriţa Jodie Foster. A fost de asemenea autor, coautor sau editor a peste 20 de cărţi, şi a publicat peste 600 de lucrări ştiinţifice şi articole.

Wikipedia

Romania a votat ! Mai bine n-o facea...

Despre Dumnezeu

" Tot ce vrem sa spunem azi este ca ideea religioasa, o clipa estompata, poate reintra in spirite si in constiinte pentru ca actualele concluzii ale stiintei le predispun s-o primeasca. Exista de pe acum, ca sa zicem asa, o religie gata pregatita, iar daca ea nu patrunde defel deocamdata in adincurile societatii, daca burghezia e plat spiritualista sau nating pozitivista, daca proletariatul e impartit intre superstitie servila si materialism crancen, este pentru ca regimul social actual e un regim de abrutizare si ura, adica un sistem ireligios. Nu din pricina ca societatea noastra se preocupa de interese materiale este ea ireligioasa, cum spun adesea declamatorii vulgari si moralistii lipsiti de idei. Dimpotriva, e ceva religios in cucerirea naturii de catre om, in racordarea fortelor Universului la nevoile omenirii. Nu, ceea ce este ireligios este ca omul nu cucereste natura decit aservindu-i pe oameni. Nu preocuparea pentru progresul material il deturneaza pe om de la ganduri inalte si de la meditatia asupra celor divine, ci epuizarea trudei inumane care nu le mai lasa, majoritatii oamenilor, puterea de a gandi si nici chiar pe aceea de a simti viata, adica pe Dumnezeu. La fel si surescitarea pasiunilor rele, gelozia si orgoliul, absoarbe in lupte nelegiuite energia intima a celor mai curajosi si a celor mai fericiti. Intre provocarea foamei si surescitarea urii, omenirea nu se poate gandi la infinit. Omenirea e ca un mare copac fosnind de roiuri de muste iritate de apropierea furtunii, iar in acest zumzet al urii glasul profund si divin al Universului nu se mai aude."

Jean Jaures
( din volumul "Dimineata magicienilor" de Louis Pauwels si Jacques Bergier)

Filmări din fabrica Gigabyte (Taiwan)

Studiaţi, pentru că e păcat să rataţi aşa ceva...

Steaua fără nume

"- Ursa mare este întotdeauna nouă.
- Chiar şi pentru dumneata care o cunoşti aşa de bine?
- Chiar şi pentru mine. Sînt seri cînd e rece, îndepărtată, indiferentă, şi atunci parcă simt toată umilinţa, toată dizgraţia de a locui pe o biată planetă mizerabilă pe lîngă care marile stele trec fără s-o vadă.
- Fără s-o vadă?
- Dar sînt alte seri cînd o simt aici la fereastră, vie, protectoare, atentă - aşa de atentă încît dacă aş striga mi se pare că m-ar auzi.
- Ar trebui să încerci, cine ştie...
- Sint seri cind tot cerul mi se pare pustiu, cu stele reci, moarte, intr-un univers absurd, in care numai noi, in marea noastra singuratate ne zbatem pe o planeta de provincie, ca intr-un tirg in care nu curge apa, nu arde lumina si unde nu opresc trenurile rapide. Dar sint seri cind tot cerul fosneste de viata, cind pe ultima stea, daca asculti bine, auzi cum freamata paduri si oceane, fantastice paduri si fantastice oceane, seri in care tot cerul e plin de semne si de chemari, ca si cum de pe o planeta pe alta, de pe o stea pe alta, fiinte care nu s-au vazut niciodata se cauta, se presimt, se cheama...
- Si se gasesc ?
- Niciodata.
- De ce ?
- Pentru ca nimeni n-a trecut niciodata de pe o stea pe alta. Pentru ca nici o stea nu se abate niciodata din drumul ei.
- E pacat. E trist.
- Da, e putin trist, dar e frumos. Cel putin stii ca nu esti singur sub bolta asta imensa, ca undeva, in alta lume, in altă constelaţie, in Ursa mare sau pe Steaua polara sau pe Vega - sau pe steaua dumitale fara nume - da, sau pe steaua mea fara nume - aventura asta ridicola care se numeste viata noastra se repeta altfel, de la inceput, sub acelasi cer dar cu alt noroc. Poate ca acolo tot ce aici e greu si apasator, devine usor, tot ce aici e intunecat si opac, devine luminos si transparent, tot ce incercam fara sa izbutim nici pe jumatate, gesturile noastre zadarnice, visele noastre cazute, tot ce am fi vrut sa cutezam si nu am cutezat, sa iubim si nu am iubit, tot, tot se implineste, se simplifica, se imparte..
- Crezi ? Crezi ca sint si acolo oameni ? Oameni ca noi ?
- Oameni, nu stiu. Ca noi, nu cred. Dar poate fiinte mai usoare, mai luminoase, mai plutitoare. Cind te-am vazut in seara asta intrind acolo in gara aceea afumata, cind te-am vazut alba, limpede, stralucitoare, am crezut o clipa ca vii din alta lume.
- Poate ca vin din alta lume.
- Nu...
- De unde stii ?
- Pentru ca nici o stea nu se abate, nu se opreste niciodata din drumul ei. "

In memoriam DORU DAVIDOVICI

Pentru ca am citit unele din cartile lui, si m-am simtit "uns" la suflet. Am vazut pentru prima oara SF-ul impletit cu poezia si, prin deductie am inteles ce fel de om fusese acela care scrisese acele rinduri. Am parcurs "Lumi galactice: Colegii mei din neştiut" cu placerea citirii unui volum de Sorescu. Si acum, vazindu-i si poezia, am inteles de ce mi-a placut atit de mult.

GYÖRFI-DEÁK György

COLEGUL NOSTRU DIN NEŞTIUT

"Într-o vreme se credea că nimeni nu poate scăpa din Labirintul cretan, dar Dedal şi Icar au arătat că, prin accesul la o nouă dimensiune, omul îşi poate depăşi condiţia de victimă a Răului terestru, se poate înălţa dincolo de zidurile ridicate ca un rege altminteri înţelept (după moarte, Minos a fost pus să judece sufletele răposaţilor) să-şi ascundă ruşinea. Într-o epocă, inuman de apropiată, a bântuit presupunerea că nu pot scrie science-fiction decât inginerii. Ca o dovadă împotrivă-i, au scris povestiri literaţii Ion Hobana, Voicu Bugariu sau Ovid S. Crohmălniceanu. Într-o derâdere muşchetărească, şi-au trecut viaţa în cărţi militarii: marinarii, ca Ion Aramă; tanchiştii, ca Ioan Popa; aviatorii, ca Radu Theodoru şi nu numai. Doru Davidovici este unul dintre rarii Sburători ai literaturii române. Ar fi nedrept să-l revendicăm în mod exclusiv, deoarece, pentru el, literatura SF era doar o altă expresie a libertăţii. Înainte de toate, el era un împătimit al zborului, un om ce-şi căuta izbăvirea de gravitaţie, un Albatros cu „aripi de argint" ce despica senin bolta cerească atât cu botul unui MIG 21, cât şi cu pana povestitorului. „Unii spun că Doru nu prea trăia cu picioarele pe pământ", protestează primul român extraterestru, Dumitru Prunariu, în prefaţa celei de-a doua ediţii a volumului „Lumi galactice". „Era un nonconformist, chiar şi atunci când părea că se încadrează în cele mai stricte rigori militare." Lumea aviatorilor cuprinde şi asemenea aparenţe paradoxale. Când micul prinţ zăreşte biplanul cu care autorul „Zborului de noapte" spera să traverseze deşertul, nevinovatul copil exclamă:„- Atunci şi tu vii tot din cer! De pe ce planetă eşti?" E intrebarea pe care şi-a pus-o şi Doru Davidovici, când ne-a indemnat să coborâm în încăperea ovală, ascunsă în măruntaiele bătrânului far, unde nişte siluete albastre ciudate urmăreau lansarea unei nave cosmice (Sferele verzi) sau să-l însoţim în căutarea misterioasei statuete, descoperite într-o mină de cărbune, confecţionate dintr-un fel de metal viu (Zeiţa de oricalc) ori să scrutăm împreună cerul, în căutarea colegilor de pe alte planete (Lumi galactice). Un alt element definitoriu pentru opera sa, în totalitatea ei, este ameninţarea norilor încărcaţi cu electricitate, nicovale de grindină pe care zeii celeşti îşi făuresc armele atotmistuitoare. Însăşi firea omenească poate să dea naştere unor descărcări fulminante: „Aşa suntem alcătuiţi, din fâşii de senin şi furtuni necontrolate, cu trăsnete şi fulgere violente... Eram dintre cei care cunosc fulgerele violente şi se întorc dintre ele." (Culoarea cerului) E un fel de a spune că nimic din ceea ce-i scânteietor nu era străin firii sale. Personajele sale stau tot timpul sub ameninţarea supravoltajelor. Mircea, descoperitorul centrului secret de comandă al celor care ne răpeau aparatele în Triunghiul Bermudelor, a fost găsit carbonizat într-o cameră pârjolită, cu pereţii afumaţi şi „firele goale ale prizelor smulse înţepând aerul înecăcios ca antenele unui scarabeu uriaş". Zeiţa de oricalc „îşi pierde viaţa" într-un fel de scurtcircuit care-i redă Irenei sănătatea. Şi poate nu doar atât, deoarece Doru Davidovici a fost întotdeauna tentat să se joace cu ideea că femeile ar fi reprezentantele unei rase extraterestre. În fapt, le preţuia credinţa şi aşteptările: „erau şi alte nopţi, când o lumină ardea la fereastră - la o singură fereastră - până hăt, în zori... ore înfricoşate şi reci" (Caii de la Voroneţ). Nu numai „evenimentele de zbor" năşteau prelungite vegheri. „De multe ori, noaptea, când reveneam din drumurile mele, vedeam fereastra luminată la camera în care - singur - Doru scria..." mărturiseşte colegul său, Ion Ţarălungă, într-o pioasă aducere aminte publicată în 1996, în „Observatorul militar", reluată ulterior de Jurnalul SF (nr. 165, p.2). Se împlineau şapte ani de la tragicul accident din 20 aprilie 1989, ce trecuse aripi îngereşti pe umerii unor ostaşi aflaţi la datorie. Evenimentul, printre primele dintr-o serie ce încă mai îndoliază familiile Sburătorilor, a fost trecut sub tăcere. Pagina a-ntâia era monopol de stat, iar restul mimau optimismul. Mi s-a părut crud şi nedrept. După ce l-am descoperit în „Insula nevăzută", un roman pentru copii, l-am socotit dintotdeauna un Antoine de Saint-Exupéry românesc. Romanele sale despre viaţa de aviator, întotdeauna luate pe cont propriu (ele sunt povestite la persoana întâi), dedicate acelor oameni care ne veghează pacea din înălţimi, ca nişte îngeri păzitori, mi-au întărit această convingere. Nu am nevoie de puterea sferelor verzi ca să-l întâlnesc. Ştiu prea bine unde să-l caut, când doresc să-l regăsesc. Motoarele imaginaţiei sale susură domol pe pista poliţei din bibliotecă, gata să iasă din rând, să se înalţe în văzduh, să învingă capcanele cerului. Sufletul meu de-abia aşteaptă să-i urmărească săgetarea boltită, să-l însoţească în revenirea de dincoace de azur. Pilot, va să zică călăuză într-o lume care nouă ne este încă necunoscută, el este în măsură să ne arate o cale de a ne desprinde de greutatea parte a făpturii noastre, el ne îndeamnă să luptăm cu inerţia ce ne fixează de pământ. El repetă îndemnul ce-a biruit Moartea: „ridică-te şi mergi..."Şi dacă o dorim cu adevărat, vom simţi cum zburăm alaturi de el. Împreună cu el. „Poate chiar mâine. Poate peste o oră. Poate se întâmplă chiar acum."

BIBLIOGRAFIE

Doru Davidovici, Caii de la Voroneţ, Editura Eminescu, Bucureşti, 1973. Premiul I la concursul de debut al editurii, secţiunea proză.Doru Davidovici, Ultima aventură a lui Nat Pinkerton, Editura Eminescu, Bucureşti, 1975.Doru Davidovici, Insula nevăzută, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1976.Doru Davidovici, Intrarea actorilor, Editura Militară, Bucureşti, 1977. Ediţia a II-a. [f. l.], Editura Labirint, 1991.Doru Davidovici, Zeiţa de oricalc, Editura Albatros, Bucureşti, 1977.Doru Davidovici, Celula de alarmă, Editura Eminescu, Bucureşti, 1979.Doru Davidovici, Culoarea cerului, Editura Militară, Bucureşti, 1981.Doru Davidovici, Aripi de argint, Editura Militară, Bucureşti, 1983.Doru Davidovici, Lumi galactice: Colegii mei din neştiut, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1986. Ediţia a II-a: Editura Rum-Irina, Bucureşti, 1992.Doru Davidovici, „V" de la Victorie, Editura Militară, Bucureşti, 1987.Doru Davidovici, Ridică-te şi mergi, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1991.(Doru Davidovici)Colecţia „Povestiri ştiinţifico-fantastice" nr. 556-557 / 1999.

GYÖRFI-DEÁK GYÖRGY - Lampa de veghe (cronici de carte)

Aşa va arăta noul stadion din Cluj-Napoca... sperăm

Cum a creat George Lucas filmul Star Wars

Pentru toti fanii STARGATE de pretutindeni

No tomorrow - Stargate SG-1 music

Asteptam ceva cel putin la fel de bun ca si Stargate SG-1 ...
"cause for us there's no tomorrow..."

Stargate Universe

Stati cu ochii pe canalul SyFy ( fostul Sci-Fi), caci, dupa ultimele date, in 2 octombrie incepe Stargate Universe, un "ceva" ce ar trebui sa ne lase cu gura cascata. Aveti un link in stinga pentru un site de unde puteti vedea on-line canalul SyFy.

Pina una-alta, delectati-va cu trailerul....

Dincolo de marele prag

In Memoriam Alexandru Ungureanu (1957-2004)

"A trăit cu discreţie şi a trecut în nefiinţă cu aceeaşi discreţie.

Am aflat cu o întârziere de patru luni de moartea lui Sandu Ungureanu, de la prietenul Gyuri Györfi, care anunţa prin e-mail „omagierea memoriei scriitorului Alexandru Ungureanu” în numărul 1/2005 al PRO-SCRIS-ului. Nu cunosc amănunte despre ceea ce s-a întâmplat pe 11 octombrie 2004 la Bacău, dar mai are vreun sens ca acestea să fie cunoscute, acum când unul dintre cei mai valoroşi prozatori SF optzecişti a depăşit Marele Prag ? Cei care l-am cunoscut, nu-l vom uita, nu-i vom uita nici inteligenţa sclipitoare, nici bonomia, nici generozitatea, nici umorul, nici bunul simţ, nici talentul ! Re/citiţi oricând oricare dintre povestirile sale publicate în reviste, fanzine, almanahuri, antologii sau singurul său volum publicat –„Marele Prag” (Ed. Albatros, 1984, Premiu pentru literatura de anticipaţie) şi veţi avea şansa să re/descoperiţi un univers SF fascinant care a constituit şi constituie un capitol marcant al relansării SF-ului românesc în anii ’80 prin şi dinspre fandom ! Sandu Ungureanu a condus între 1979-1982 cenaclul SF studenţesc SOLARIS din Bucureşti iar în 1984 a înfiinţat şi condus cenaclul SF CLEPSIDRA în Bacău. De la debutul în SLAST în 1981 cu „Alarmă în sistemele cibernetice”, urmând „Maşina de visat şerpi”-1981 (Premiul revistei Convorbiri literare-Iaşi), „Artele marţiale moderne I” (Premiul I acordat de fanzinul Helion la concursul literar din 1982), „Cei dintr-o lacrimă” (Premiu la ROMCON Sibiu 1982), „Lera cea adevărată”, „Ne vom întoarce pe Herbwue”, la „Artele marţiale moderne II” , regăsim marca unui poet, unui temperament liric încorsetat în rigoarea inginerească a absolventului de Politehnică.

Labirintul („Labirintul timpului”) şi Maşina („Resemnată maşina”, ”Maşina iluziilor”, „Nesfârşita maşină”, „Maşina de visat şerpi”, „Maşina interioară”) sunt temele sale obsesive, exorcizarea estetică a infernului totalitar-anomic. „Labirintul timpului care mă cheamă să regăsesc partea pierdută din mine... Un labirint este simbolul libertăţii. Dacă ştii calea eşti stăpânul ei.” Alexandru Ungureanu a regăsit partea pierdută a personalităţii sale, a aflat calea, explorând de acum la infinit... labirinturile timpului cosmic... Fie ca el să-şi găsească pacea pe cărările nesfârşite ale spaţiului şi timpului ! "

Cristian Tamaş

http://proscris.110mb.com/

Ganduri din spatele unui volan

- O cunoştinţă de a mea spunea, după experienţa lucrului cu băncile timp de cîţiva ani, că băncile te ajută, nu te exploatează. Iată dar cum, cu timp suficient la dispoziţie, chiar şi exploatarea poate părea un ajutor. Sa fii sclav, iata fericirea unora...
- Mă uit la desenele animate japoneze cu fotbal şi ramin mirat de puerilitatea lor. Sint atit de penibile uneori... Si singura intrebare care îmi rămine in minte după vizionarea lor este: Oare cui sunt adresate, japonezilor sau copiilor lor ?

- Oare de ce femeile care sint inchise la piele de la natura, si nu stralucesc de frumusete, incearca cu disperare sa fie cit mai bronzate? Exista vreo legatura intre a fi negru si a vrea sa devii si mai negru ? Michael Jackson nu vroia asa ceva...
- Culmea tehnologiei romanesti: sa aducem capacele de canal de pe sosea la acelasi nivel cu asfaltul ca sa nu le mai simtim cind trecem peste ele. Poate ca asta e un deziderat pentru generatiile urmatoare.

- Soneria Nokia Tune de pe telefoanele mobile. Am auzit aceasta melodie de atitea ori, in atitea variante... atita lipsa de varietate pe asa telefoane performante.
- Tocmai mi s-a terminat tonerul la imprimanta. Ma intreb, oare ce fel de imprimante folosesc extraterestrii: cu jet sau cu laser ?

- Aud mereu: esti tinar(a), traieste-ti viata. De parca viata ar fi ceva ce trebuie consumat neaparat pina la moarte pentru ca altfel nu ar avea rost s-o traiesti. Consum-o, ca sa n-o fi platit degeaba...

- Daca vrei sa afli cu adevarat caracterul unui om, pune-i un pistol la tîmplă... nimic nu limpezeste mai mult mintea unui om decit certitudinea faptului ca va fi spanzurat a doua zi in zori.

- Iti poti da seama de "inteligenta" femeilor dupa alegerile pe care le fac in materie de barbati.

Noi sintem aceia

Cine a scris asta ?

"Nascuti la sfarsitul anilor 70 inceputul anilor 80, vedem acum in anul 2007 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o data.

Suntem ultima generatie care a jucat “Ascunselea”, “Castel”, “Ratele si vanatorii”, “Tara, tara! Vrem ostasi”, “Prinsea”, “Sticluta cu otrava”, ”PacPac”, “Hotii si vardistii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa) primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu cd-uri.

Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.

Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii “Soimi ai Patriei” si ultimii “Pioneri”.

La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza… Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.

Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.

Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa.

Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.

Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson , si Backstreet Boys , si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Am citit “Licurici”, “Pif”, "Ciresarii", si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri “de la TEC” fara sa ne fie teama ca “au prea multe E-uri”, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi. Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul.

Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf. Abia asteptam la chefuri sa jucam “Fantanita”, sau “Flori, fete sau baieti”,sau “Adevar sau Provocare”, sau orice ne dadea un pretext sa “pupam pe gura”pe cine “iubeam”.

Noi suntem cei care inca au mai “cerut prietenia”, care inca roseam la cuvantul “sex”, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place de el/ea. Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au “child proof the house”, ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie. Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea “Feriti-va de magarus”. Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de “first-timers”…

Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri, esti de-al nostru "

Preluat de pe http://luci.criosweb.ro/blog/category/ganduri/
Cu multumiri.

Cu Socrate, despre Socrate

" Odata, oracolul din Delphi i-a spus unui prieten de-al meu: "Nu exista nici un om mai intelept decit Socrate", insa eu ma indoiam foarte mult de adevarul acestor spuse si am fost foarte tulburat sa aud ca oracolul rostise un lucru despre care eu stiam ca este atit de departe de adevar. Asa ca m-am hotarit sa incep sa caut un om care sa fie mult mai intelept decit mine. In Atena traia un politician despre a carui intelepciune se dusese vestea, asa ca m-am dus la el si l-am intrebat multe lucruri. Dupa ce l-am ascultat mult timp, mi-am dat seama ca desi multi oameni - printre care si el insusi - il considerau un mare intelept, totusi acel om nu era intelept. Ci doar isi inchipuia ca e intelept. Asa ca mi-am zis ca eu sunt probabil mai luminat decit el. Nici unul dintre nu cunostea vreun lucru care sa aiba intr-adevar valoare pe lume, insa el nu stia nimic, si isi inchipuia ca stie, in vreme ce eu nu stiam nimic dar nici nu credeam despre mine ca as sti. Asadar, cel putin dintr-un punct de vedere, eu eram mai intelept decit acel atenian: nu imi inchipuiam ca stiu lucruri pe care nu le stiam de fapt." ...

"Am fost si la alti oameni intelepti, insa nici ei, cu toata siguranta si increderea in intelepciunea lor, nu au putut sa-mi dea vreun raspuns raspicat la intrebarile pe care le-am pus. Aceia a caror faima de oameni intelepti era cea mai mare stiau cel mai putin. Am fost si pe la poeti si la scriitori de teatru renumiti. Se simtea intelepciune in cuvintele lor, fiindca zeii le daruisera inspiratie, insa aceasta nu-i facea cu adevarat intelepti, desi ei asa se considerau. Am ajuns si la zidarii in piatra, la taietorii de lemne si la alti mestesugari. Erau priceputi in muncile lor, insa multi dintre ei credeau ca asta ii facea sa fie priceputi in toate, insa nu era adevarat. Si tot asa. Nu am putut gasi pe nimeni care sa dovedeasca intelepciune adevarata. Asa ca probabil oracolul avea dreptate: desi sunt un ignorant, nici un alt om nu e mai intelept decit mine. Adesea insa oracolele au dreptate si atunci cind spun lucruri care nu au foarte mare valoare, fiindca eu cred ca vorbele oracolului vor sa spuna cu totul altceva - ca nici unui om nu-i este data intelepciunea, fiindca ea este rezervata zeilor."

Robert Silverberg - "Poarta Timpului"

Nevoia de lupta

Stau uneori si ma intreb de ce joc Counter Strike ca un tembel.
Ce nevoie am de lupte virtuale, in lumi virtuale?
Oare ce nevoie care trebuie satisfacuta ma impinge sa joc cu atita pasiune, eu si altii, jocuri de razboi?
Si gandindu-ma la asta, in pauza dintre doua ture de CS, mi-am adus aminte de o carte de SF minunata ( ce sa fac daca am citit asa mult la viata mea?) .
Cartea este a lui Herbert Franke - a nu se confunda cu Frank Herbert, un alt titan al SF-ului mondial.
Este vorba de "CAPCANA DE STICLA", si imi voi permite sa citez un pasaj din aceasta carte, care cred ca explica cel mai bine nevoia asta imperioasa a noastra.

" M (inscriptie la inceputul benzii magnetice)
Lupta este izvorul tuturor lucrurilor.
Ati auzit aceasta propozitie de multe ori si totusi nu v-ati dat probabil niciodata seama de adincimea intelepciunii cuprinse in ea.
Lupta este izvorul tuturor lucrurilor.
Acest adevar incepe mult inaintea razboaielor cu rachete, a covoarelor de bombe, a exploziilor de grenade, a atacurilor cu torpile. A inceput chiar inaintea muschetelor, a arbaletelor, a tevilor cu sageti, a sulitelor, a ghioagelor, a maciucilor. A inceput inainte sa existe pumnul, copita, gheara sau teapa. A inceput la radacina vietii acesteia, care este a noastra. Este atit de inradacinat in noi, ca nici nu am putea exista daca nu ar exista lupta.
Lupta este izvorul tuturor lucrurilor.
Asta inseamna: cel mai tare castiga, cel mai slab pierde. Acest lucru suna crunt. Dar acesta este adevarul. Este necesar.
In stiinta are un alt nume. Acolo se numeste Principiul supravietuirii."

Cinematografia moare, dar nu se preda

Sa-mi reiau ideile:
Tocmai cind credeam ca nu mai apar filme de calitate anul acesta, am fost placut surprins sa vad ca totusi se mai misca ceva si in lumea asta a filmelor.
Doua filme mi-au atras atentia saptamina aceasta: O recidiva a lui Nicolas Cage, un film de genul lui NEXT, la fel de bun, daca facem abstractie de finalul abrupt: KNOWING. In loc de o idee buna marca Philip K. Dick, KNOWING beneficiaza de un regizor bun, acelasi care a regizat si filmul 300: Alex Proyas.
Deci un film SF de calitate, cit de cit, care macar nu te face sa iti pierzi doua ore degeaba.

La fel, un SF, mai mult fantastic decit science este si WATCHMEN. De data asta avem de vizionat trei ore de film plin de dramatism, speculind o idee destul de uzata, dar intr-o maniera placuta, daca nu originala: salvarea lumii de la distrugere prin razboi nuclear. Aici nu avem de-a face cu actori celebri precum Cage, dar avem macar un fir narativ care te poate tine treaz si fara nervi circa trei ore.
Notele de pe imdb.com nu reflecta realitatea, caci gusturile nu se discuta... si prostia e universala precum hidrogenul...
Deci, vizionati-le ca nu o sa pierdeti nimic...

Din arhiva Radiodifuziunii romane

Ascultati o piesa de teatru radiofonic extraordinara, de-a lui ION BAIESU.
Din arhiva radiodifuziunii, am facut foarte greu rost de ea...


Ion Baiesu - Nu muriti din intamplare [1991]
Asculta mai multe audio Divertisment

Intoarsa ca la Ploiesti

Am inceput sa scriu un post, dar in timp ce il scriam, ma uitam la televizor, si vazind ce se intimpla acolo, la orele astea tarzii din noapte, am schimbat brusc tema discutiei... si titlul, bineinteles.
Reluind ideile din comentariul de mai jos, nu pot sa inteleg sub nici o forma, curajul nebun de-a dreptul al unora de a se implica in probleme care ii depasesc din toate punctele de vedere.
Ma uit la televizor la interogarea ministrei Ridzi, si stau si ma gandesc ca si pensionarul din batatura: de unde atita curaj la oamenii astia?
In tara asta sint atit de multi oameni inteligenti si capabili (fara ca poporul roman sa fie inteligent si capabil) care nu cred ca ar vrea sa ia sub nici o forma pe umerii lor o asemenea responsabilitate, de ministru sau alt cadru in conducerea acestei tari.
De ce intotdeauna incapabilii si slab pregatitii sint cei care isi asuma prerogativele conducerii unei societati? De unde le vine curajul asta nebun de a se implica in probleme pentru care nu au nici inclinare si uneori nici pregatire - si vai si de pregatirea lor !
Si cei care ar putea sa faca lucrurile astea , mult mai bine si mai eficient, stau deoparte?
Este cred , o logica si in asta: tocmai de aceea nu se implica: pentru ca isi dau seama de consecintele activitatii lor. Tocmai de aceea...
Nu e rau sa ai tupeu, dar daca ai si un pic de minte nu strica.

The purpose of human existence

The purpose of human existence

Questioner: What is the ultimate reason or purpose of human existence? Krishnamurti: Do you know any purposes? The way we live has no meaning and no purpose. We can invent a purpose, the purpose of perfection, enlightenment, reaching the highest form of sensitivity; we can invent endless theories. And we are caught in those theories, making them our problems. Our daily life has no meaning, no purpose, except to make a bit of money and lead an idiotic kind of life. One can observe all this, not in theory but actually in oneself; the endless battle in oneself, seeking a purpose, seeking enlightenment, going all over the world—specially to India or to Japan—to learn a technique of meditation. You can invent a thousand purposes but you need not go anywhere, not to the Himalayas, to a monastery, or to any ashram—which is another form of concentration camp—because everything is in you. The highest, the immeasurable, is in you, if you know how to look. Do not assume it is there; that is one of the stupid tricks we play upon ourselves: that we are God, that we are the ‘perfect’ and all the rest of that childish stuff. Yet through the illusion, through ‘what is’, through the measurable, you find something that is immeasurable; but you must begin with yourself, where you can discover for yourself how to look.

Jidda Krishnamurti
Beyond Violence, pp 106-107

Extras din pagina http://www.jkrishnamurti.org/

De ce e condusa lumea de nepriceputi, sau O noua stratificare sociala

Am fost deunazi la un interviu pentru un job. Un nou job. Si stind de vorba cu "recrutoarea", ma uitam la ea si ma gandeam -asta dupa 15 min. de discutii - cum este posibil ca o persoana de circa 23 de ani, sa faca recrutarea de personal pentru un job de mare raspundere, si asta, mai ales pentru una dintre cele mai mari companii din lume, nu din Romania?
Facind abstractie de persoana mea, ce fel de experienta de viata si de munca poate avea un om de 23 de ani, atunci cind unii dintre noi, unii cu studii cit de cit, la varsta aia ne incepeam cariera in "cimpul muncii? (dupa ce am fost prin scoli cel putin 15 ani).
Fara a ofensa pe nimeni, cum poate un om lipsit de experienta, atit de viata cit si de munca, sa aleaga pe altii pentru o anumita slujba, sa recruteze personal ?
Am observat asta si cit timp am lucrat intr-o companie in care majoritatea erau mai tineri ca mine, si mi-am dat seama cu parere de rau, ca, de cele mai multe ori, energia tineretii nu poate inlocui experienta atit de necesara ( din pacate m-am convins de asta si in viata, dar pe propria-mi piele ).
Bineinteles la noi in Romania se poate orice, orice, dar chiar asa oare?Si mi-a venit in minte imediat o fraza spusa cuiva de catre unul dintre cei mai mari fotbalisti ai acestei tari, dar din pacate necunoscut pentru multi, (la fel ca toti oamenii de valoare de la noi): Zoltan Ivansuc
" De ce tocmai nechematii si nepriceputii vorbesc mai mult in viata? Si mai rau: o fac si in numele celorlalti ! Tragic este cind mai si cred in ceea ce sustin. "

Asta e singura explicatie pentru faptul ca lumea asta e asa cum este: condusa de oameni fara valoare - si asta in special la noi...pentru ca daca ar fi condusa de altfel de oameni, ar fi o alta lume.
Si atunci? Atunci, cred ca avem nevoie, intr-un fel sau altul de altceva.
E nevoie de O NOUA STRATIFICARE SOCIALA.
Ea exista si acum , in capitalism, dar facuta pe baze total gresite.
E nevoie de o stratificare facuta exclusiv pe criterii reale de valoare. Sa ne intoarcem , poate, inapoi, cind aveam breasla lacatusilor, breasla morarilor, breasla croitorilor, sa avem grupuri de oameni care se ocupa de lucruri la care se pricep, nu de lucruri de care habar n-au.
O idee speculata de multi autori de science-fiction. Pentru ca , din pacate, numai ideile fanteziste se mai pot aplica in mod eficient la societatea noastra , profund bolnava.
Numai ele ne mai pot salva.. numai un fel de nebunie s-ar putea dovedi salvatoare.
Iesirea din tipare este singura solutie..asa cum spunea si George Carlin in spectacolele lui...

ZEITGEIST [2007]

ZEITGEIST ADDENDUM [2008]

Niste documentare minunate, care merita vazute !












Jidda Krishnamurti

Demoscene - computer art subculture

"The demoscene is a computer art subculture that specializes in producing demos, which are non-interactive audio-visual presentations that run in real-time on a computer. The main goal of a demo is to show off programming, artistic, and musical skills.
The demoscene first appeared during the 8-bit era on computers such as the Commodore 64, ZX Spectrum and Amstrad CPC, and came to prominence during the rise of the 16/32-bit home computers (the Amiga and the Atari ST). In the early years, demos had a strong connection with software cracking. When a cracked program was started, the cracker or his team would take credit with a graphical introduction called a "crack intro" (shortened cracktro). Later, the making of intros and standalone demos evolved into a new subculture independent of the software (piracy) scene."

Extras de pe wikipedia.

Aici aveti posibilitatea sa urmariti un clip de calitate, produs de echipa de la JUNK ...
difuzat si pe AXN Sci-Fi

Iluzia demnitatii in capitalism

Acum citeva zile il intrebam pe vecinul meu cum ii mai merge la slujba lui "bine-platita" pe care tocmai reusise sa si-o gaseasca de ceva vreme. Raspunsul lui a venit rece: sint somer. Din nou !

Sa "reusesti" sa devii somer la citeva luni dupa angajare, asta da placere... iata inca una din "minunile" capitalismului. Si mi-am adus aminte de minunatele vremuri ale societatii socialiste, in care nici sa fi vrut si nu erai dat afara. De ce? Pentru ca toata lumea trebuia sa munceasca, toata lumea avea dreptul sa munceasca, si de ce nu, datoria.
Astazi, in pseudo-capitalismul in care traim, statutul nostru nu e decit de sclavi ai sistemului. Nu ni se spune in mod direct, dar ni se sugereaza in toate modurile posibile. Caci ce este capitalismul, decit, cum bine spunea Marx, sistemul in care unii se imbogatesc, iar unii saracesc. Nimic nu se pierde, totul se transforma, vorba lui Lavoisier. Si cu valorile materiale e la fel ... ca unii sa se imbogateasca, e necesar ca altii sa saraceasca. Capitalul lui Marx spunea asta de multa vreme. Dar din pacate, ca omul sa creada ceva e nevoie, de cele mai multe ori, sa o traiasca pe propria-i piele.
Daca nu credeti, uitati-va la voi...

Le matin des magiciens (Dimineata magicienilor) - Louis Pauwels si Jacques Bergier

Ca sa incep cu ceva, m-am gandit sa incep prin a va recomanda, dar nu oricui, o carte minunata, o adevarata "biblie" a intelectualului "social", poate autodidact, nu a aceluia fabricat in "uzinele" atit de rigide ale sistemelor noastre de educatie.

DIMINEATA MAGICIENILOR, este o carte scrisa de Louis Pauwels, alaturi de Jacques Bergier, unul dintre francezii, contemporani cu noi, care a fost implicat adinc in miscarile stiintifice ale secolului al XX -lea, la limita intre stiinta si magie.
Finalizata in 1960, cartea reprezinta, asa cum spune si autorul ei, "rezultatul a cinci ani de cercetari in toate sectoarele cunoasterii, la granita dintre stiinta si traditie".
O opera pe buna dreptate, care trece in revista toate realizarile secolului trecut, si nu numai, dar nu cu rigiditatea caracteristica unei carti de popularizare a stiintei, ci cu candoarea unui autor implicat direct in aceste evenimente.
Alchimie, stiinte oculte, intilniri cu magicieni adevarati si inchipuiti, informatii din lumea fizicii nucleare si o explicatie rezonabila pentru cel mai mare cutremur al secolului 20: nazismul.
Toate acestea, explicate prin prisma unui curent initiat - precum "dadaismul" lui Tristan Tzara, - de catre cei doi autori, si numit Realism Fantastic.

Citeste-o, citeste-o, citeste-o ...

"O viata de om nu se justifica altfel decit prin stradania, chiar nefericita, catre o mai buna intelegere. Iar a intelege mai bine inseamna a adera mai bine. Cu cit inteleg mai mult, ca atat mai multa dragoste port, caci tot ce e inteles e bine"
Louis Pauwels