joi, 19 ianuarie 2012
Schimba lumea, decide daca vrei sa ne aratam.
Va supun atentiei o scrisoare ce poate fi o confirmare a autenticitatii observatiilor din film si totodata o provocare.
Aceasta scrisoare adresata tuturor oamenilor a aparut pe internet fara a avea o adresa a expeditorului. Se gaseste postata aici si acolo. Desi nu i se poate atesta validitatea, pot sa spun ca pare a fi o idee buna, are coerenta, este scrisa cu dibacie la un nivel de inteligenta si maturitate si recunosc in aceasta expunere un discurs serios, nontehnic si obiectiv.
Nu contine tente rasiste/etnice si autorul are o foarte buna intelegere asupra limbajului si asupra psihologiei umane, cu toate ca pe alocuri gramatica difera de cea cu care suntem obisnuiti si are cateva greseli de exprimare. Cel mai important, nu se folosesc constructii imposibile sau alte cuvinte ce tin de jargonul religios sau New Age. Aceasta e o scrisoare simpla si la obiect, dupa cum veti vedea. Drept urmare o postez si eu aici pentru voi, spre a o 'consulta' si spre a vedea cat poate creierul nostru sa inteleaga. V-o trimit de asemenea pentru ca ar putea sa fie adevarata.
Afirmatia de baza a acestei scrisori este ca civilizatia umana se afla acum intr-o implozie, cadere libera din care nu se poate opri din launtrul sistemelor sociale actuale. Implozia va cauza o ruptura majora la toate nivelele umanitatii. Calea pe care merge umanitatea este o cale intunecata ce conduce la inrobirea populatiei umane intr-un mediu degradat si nesanatos, prin folosirea anumitor tehnologii distructive. Cei care ne conduc pe aceasta cale, multi dintre ei neintentionat, au marele avantaj al controlului resurselor si posibilitatea de a castiga in urma manifestarii dezechilibrelor ce ameninta umanitatea. Sunt multi ce vor alege calea eliberatoare, ei pot ajunge sa prevaleze daca ei INTELEG ALEGEREA si vor putea sa-si abandoneze frica, sentimentele de izolare si ignoranta referitoare la adevarata fata a lucrurilor.
Ideea din aceasta scrisoare e ca o aparitie in masa a navelor extraterestre pe cerurile planetei, in aceste momente, ar putea sa ajute umanitatea in a da la o parte valurile iluziei si minciunilor, ar putea sa clarifice multe dileme existentiale si ar putea sa fie catalizatorul ce va putea extrage mentalitati pozitive din vortexul social maladiv in care se afla si ar putea sa ne conduca spre urmatoarea faza de evolutie.
Principala intrebare in aceasta scrisoare este daca tu vrei ca navele extraterestre (ET) sa se ARATE astfel. Mesagerul extraterestru sugereaza ca un contact direct si unele schimburi culturale ar oferi posibilitatea de a depasi blocajele majore cu care umanitatea se confrunta la nivelul evolutiei sociale si culturale. ET argumenteaza ca baza mental/emotionala trebuie pregatita pentru un asemenea contact. Consimtamantul si asteptarea deliberata a unui asemenea contact trebuie sa se produca la nivelul intregii planete, altfel se risca o reactie in masa dictata de frica, aceasta facand posibila manipularea maselor de catre cercurile elitei, in mainile carora se va afla astfel puterea. ET sugereaza ca un raspuns mental clar, exprimat atunci telepatic, din partea fiecarui cititor va fi suficient in a le indica ET directia ce o vor da atunci actiunilor lor. Cu toate ca raspandirea internetului devine o constanta universala de-a lungul acestui rastimp, ET cer ca aceasta scrisoare, sa fie transmisa in masa, sa fie tradusa si transmisa in intreaga lume. ET sugereaza ca aceasta sa se realizeze de la om la om, ignorand posibila utilizare a mass mediei.
Iata scrisoarea. Ea nu este modificata in nici un fel de catre mine. Decideti singuri ce veti face mai departe.
SCHIMBA LUMEA! "DECIDE DACA VREI SA NE ARATAM!"
Oricine ti-ar fi trimis acest mesaj tradus este irelevant si ar trebui sa ramana anonim in mintea ta. Conteaza ceea ce vei face cu acest mesaj! Fiecare dintre voi are dreptul sa isi exercite liberul sau arbitru si sa experimenteze fericirea. Acestea sunt atribute ce ne-au fost aratate noua si la care noi acum avem acces. Liberul vostru arbitru depinde de cunoasterea pe care o aveti despre propria voastra putere. Fericirea voastra depinde de iubirea pe care o aratati celorlalti si de iubirea pe care o primiti.
Asemenea tuturor raselor constiente aflate in aceasta faza de evolutie, s-ar putea sa va simtiti izolati pe planeta voastra. Aceasta impresie va face sa fiti siguri de destinul vostru. Totusi, va aflati la marginea unor revelatii majore la care numai o minoritate a avut acces. Nu este responsabilitatea noastra sa va schimbam viitorul fara ca voi sa alegeti aceasta.
Considerati aceasta actiune un referendum la nivel mondial! Si raspunsul vostru ca un vot valid!
Cine suntem noi?
Nici oamenii vostrii de stiinta si nici reprezentantii religiei nu vorbesc in mod unanim despre aparitiile misterioase de pe cerurile planetei carora omenirea le-a fost martor de mii de ani. Pentru a cunoaste adevarul, fiecare e necesar sa experimenteze adevarul in mod direct si nu prin filtrul mental al altei persoane, oricat de respectabila acea persoana ar putea sa fie.
Un numar crescand de cercetatori de-ai vostrii exploreaza noi cai de cunoastere si se apropie foarte mult de adevar. In prezent, civilizatia voastra este inundata cu un ocean de informatie din care numai o (nu "mica", nn) micuta parte, cea care e cea mai putin suparatoare, e difuzata intr-un mod notabil. Ceea ce in istoria voastra a parut ridicul sau improbabil a devenit adesea posibil, apoi s-a si produs, mai ales in ultimii cincizeci de ani. Fiti constienti ca viitorul va fi si mai surprinzator. Veti descoperi ceea ce e mai rau si de asemenea ceea ce e mai bine.
Precum miliarde de alte fiinte din aceasta galaxie, noi suntem fiinte constiente pe care unii le numesc "extra-terestre", cu toate ca realitatea este mai subtila. Nu exista o diferenta fundamentala intre voi si noi, cu exceptia experientei anumitor trepte de evolutie. Ca in oricare alta structura organizata, exista o ierarhizare in relatiile noastre interne. Structura noastra organizationala este bazata pe intelepciunea catorva rase. Cu consimtamantul acestei ierarhii ne adresam acum voua. Asemenea celor mai multi dintre voi, suntem in cautarea Fiintei Supreme. Asadar nu suntem dumnezei sau dumnezei mai mici ci efectiv egalii vostrii in Fratia Cosmica. Fizic, suntem intrucatva diferiti de voi, dar avem, in cele mai multe cazuri, o forma umanoida.
Existenta noastra este reala, insa majoritatea dintre voi nu o percepeti inca. Nu suntem doar simplii observatori, suntem constiinte, la fel ca si voi. Nu reusiti sa ne intelegeti pentru ca ramanem invizibili simturilor si aparatelor voastre de masura in cea mai mare parte a timpului. Dorim sa umplem acest gol din istoria voastra in acest moment. Noi am luat aceasta decizie colectiva, dar aceasta nu este suficient. Avem nevoie de decizia voastra. Prin acest mesaj, voi deveniti cei care decideti! Fiecare dintre voi. Nici un reprezentant uman de pe Pamant nu va poate ghida decizia.
La anumite etape de evolutie, "omenirile" cosmice descopera noi forme de stiinta, dincolo de aparentul control al materiei. Dematerializarea materiei si materializarea sunt astfel de forme de stiinte. Aceasta este ceea ce umanitatea a reusit in cateva laboratoare, in stransa colaborare cu alte creaturi extra-terestre contra unui cost al unor compromisuri extraordinare ce raman intentionat ascunse voua de catre unii dintre reprezentantii vostrii.
In plus de obiectele aeriene sau spatiale sau fenomenele cunoscute in comunitatile voastre stiintifice, pe care le numiti OZN-uri, sunt de fapt nave spatiale multidimensionale ce aplica aceste capacitati. Multe fiinte umane au fost in contact vizual, audio, tactil sau fizic cu asemenea nave, unele dintre ele aflandu-se sub puterea oculta ce va guverneaza.
Putinele voastre contacte cu aceste nave se datoreaza avantajelor extraordinare date de starea dematerializata a acestor nave. Neputandu-le cunoaste voi insiva, in mod direct, nu puteti crede in existenta lor. Intelegem acest lucru intru-totul.
Majoritatea contactelor sunt realizate intr-un cadru individual, astfel incat sa se atinga sufletul celui vizat si nu pentru a modifica indiferent ce sistem organizational. Acest lucru este facut in mod deliberat de catre rasele ce sunt in preajma voastra, dar fiecare avand motive diferite si urmarind sa obtina rezultate diferite. Pentru fiintele multidimensionale negative, ce joaca un rol in jocul ascuns al oligarhiei umane din umbra, discretia lor este motivata de dorinta de a mentine necunoscuta existenta si accesul/acapararea lor. Pentru noi, discretia este motivata de respectul ce il avem fata de liberul arbitru pe care oamenii il pot exercita pentru a-si conduce propriile lor actiuni astfel incat sa atinga pe cont propriu maturitatea tehnica si spirituala.
Intrarea civilizatiei umane in familia civilizatiilor galactice este foarte mult asteptata. Noi putem aparea in lumina zilei si va putem ajuta sa realizati aceasta uniune. Nu am facut-o pana acum, pentru ca prea putini dintre voi au dorit aceasta cu adevarat, din cauza ignorantei, indiferentei sau fricii, si pentru ca gradul de urgenta al situatiei nu a justificat o asemenea interventie. Multi dintre cei ce studiaza aparitiile noastre numara lumini in noapte fara a lumina calea. Adesea ei gandesc referindu-se la obiecte, cand de fapt este vorba despre fiinte constiente.
Cine sunteti voi?
Sunteti vlastarul multor traditii care, de-a lungul timpului, v-au imbogatit prin contributia fiecareia. Acelasi lucru este valabil si pentru rasele de la suprafata Pamantului. Telul vostru este de a va uni in respectul pentru aceste radacini comune si sa realizati un proiect comun. Aparentele culturilor voastre par sa va tina separati pe unii de altii pentru ca le-ati substituit esentei voastre profunde. Forma nu este mai importanta decat esenta naturii voastre subtile. Pentru puterile actuale, aceasta prevalare a formei in fata esentei constituie conceptia pe care se bazeaza ca voi sa o pastrati in fata oricarui pericol.
Sunteti invitati sa depasiti diferentele de forma, respectandu-i insa bogatia si frumusetea. Intelegand constienta formei ne face sa iubim oamenii in diversitatea lor. Pacea nu inseamna sa nu faci razboi, inseamna sa devii ceea ce esti in realitate: o aceeasi Fraternitate. Intelegand aceasta, numarul de solutii ce le aveti la indemana descresc. Una dintre ele consta in contactul cu o alta rasa care sa va reflecte imaginea a ceea ce sunteti in realitate.
Care este situatia voastra?
Cu exceptia unor rare ocazii, interventia noastra intotdeauna a avut o foarte mica incidenta asupra capacitatii voastre de a lua decizii colective sau individuale pentru viitorul vostru. Acest lucru este motivat de cunoasterea noastra asupra profundelor voastre mecanisme psihologice. Am ajuns la concluzia ca libertatea se cladeste pe zi ce trece, pe masura ce o fiinta devine constienta de ea insasi si de mediu, iesind progresiv de sub incidenta conditionarilor si inertiilor, oricare ar fi acestea. In ciuda a numeroase constiinte curajoase si doritoare, acele inertii sunt mentinute in mod artificial pentru profitul unei tot mai puternice puteri centralizatoare.
Pana de curand, omenirea a avut un control satisfacator al deciziilor ei. Dar pierde din ce in ce mai mult controlul asupra propriei sorti din cauza crescandei utilizari a tehnologiilor avansate, a caror consecinte letale asupra ecosistemelor atat umane cat si ale planetei devin ireversibile. Incet dar sigur va pierdeti extraordinara capacitate de a face viata un lucru de dorit. Optimismul, mobilitatea voastra spirituala vor scadea in urma acestor actiuni artificiale, independent de vointa voastra. Asemenea tehnologii care sa va afecteze corpul si mintea in aceeasi masura exista. Asemenea planuri sunt pe cale a fie puse in aplicare. Aceste lucruri pot lua o alta directie atata timp cat pastrati in voi aceasta putere creatoare, chiar daca coabiteaza cu intentiile intunecate ale potentialilor vostrii suverani. Acesta este motivul pentru care ramanem invizibili. Aceasta putere individuala este sortita disparitiei daca o reactie colectiva de mari proportii nu va avea loc. Este timpul unei rupturi, indiferent in ce directie.
Dar trebuie sa aspteptati pana in ultimul moment pentru a gasi solutii? Ar trebui sa anticipati sau sa treceti prin durere? Istoria voastra nu a incetat sa fie marcata de intalniri intre oameni ce s-au regasit adesea in conditii conflictuale. Cuceririle s-au petrecut aproape intotdeauna in detrimentul altora. Pamantul a devenit in prezent un oras in care toata lumea cunoaste pe toata lumea numai ca conflictele persista si amenintarile de toate felurile se inrautatesc in durata si intensitate. Cu toate ca o fiinta Umana ca si individ, cu toate ca are multe capacitati latente, nu le pate manifesta cu demnitate. Acesta este cazul pentru majoritatea dintre voi din motive care sunt in esenta geopolitice.
Sunteti cateva miliarde. Educatia copiilor vostrii si conditiile de viata, precum si conditiile a numeroase animale si plante sunt cu toate acestea la degetul a unor putini reprezentanti politici, financiali, militari si religiosi.
Gandurile si convingerile voastre va sunt modelate de interese partizane de a va transforma in sclavi si in acelasi timp inducadu-va sentimentul ca sunteti in total control al destinului vostru, ceea ce in esenta este adevarat. Dar este o lunga cale intre dorinta si fapte atata timp cat adevaratele reguli ale jocului sunt necunoscute. De aceasta data voi nu sunteti invingatorii. Favorizarea informatiei este o strategie milenara pentru fiintele umane. Inducerea anumitor ganduri, emotii sau organisme care nu va apartin via tehnologiilor ad hoc este o chiar si mai veche strategie. Oportunitati minunate de a progresa stau foarte aproape de mari amenintari de subjugare. Aceste pericole si oportunitati exista acum. Totusi, nu puteti percepe decat atat cat va este aratat.
Sfarsitul resurselor naturale este prevazut si in acelasi timp nici un proiect colectiv si de lunga durata nu a fost demarat. Distrugerea mecanismelor ecosistemelor au depasit limitele reversibile. putinele resurse si incorecta lor distribuire - resurse ale caror preturi de pornire vor creste zi dupa zi - vor aduce lupte fratricide la o scara ampla, dar si chiar in inima oraselor voastre si a zonelor rurale.
Ura incepe sa creasca dar la fel si iubirea. Aceasta va face increzatori in abilitatea de a gasi solutii. dar masa critica nu este suficienta si un sabotaj este cu indemanare dus la realizare. Comportamentele umane, formate de generatiile trecute si de programele de formare, au o asa inertie incat aceasta perspectiva duce la un drum inchis. Voi incredintati aceste probleme conducatorilor vostrii, a caror constiinta a unui bine comun incepe sa scada treptat in fata intereselor corporationiste, cu acele dificultati. Ei desbat intotdeauna asupra formei si rareori asupra continutului. Exact in momentul actiunii, intarzierile se vor acumula ducand la situatia in care nu mai aveti decat sa va dati consimtamantul, fara a mai putea alege.
Acesta este motivul pentru care mai mult decat niciodata in istoria voastra, deciziile voastre de astazi vor avea un impact direct si semnificativ asupra supravietuirii voastre de maine. Ce eveniment ar putea sa modifice aceasta inertie care este caracteristica pentru orice civilizatie? De unde sa vina o colectiva si unificatoare constienta, care sa opreasca aceasta graba oarba spre inainte? Triburi, populatii si natiuni umane s-au intalnit mereu si au interactionat intre ele. In fata unor amenintari la adresa familiei umane, este poate timpul ca o mai mare colaborare sa aiba loc intre voi. Un mare val este pe punctul de a se dezlantui. El amesteca aspecte foarte pozitive cat si foarte negative.
Cine este "cea de-a treia parte"?
Sunt doua modalitati de a stabili un contact cosmic cu o alta civilizatie: prin reprezentantii ei sau direct cu indivizii ce o formeaza, fara nici o distinctie. Prima modalitate determina lupte de interese, cea de-a doua aduce constienta. Prima modalitate a fost aleasa de un grup de rase motivate sa tina omenirea in sclavagism, controland astfel resursele pamantului, rezerva genetica si energia emotionala umana. Cea de-a doua modalitate a fost aleasa de un grup de rase aliate pentru a fi in serviciul Spiritului. La randul nostru, subscriind acestei cauze impartiale, ne-am prezentat persoanelor aflate la putere care au refuzat mana noastra intinsa sub pretextul incompatibilitatii de interese cu viziunea lor strategica. Din acest motiv, in prezent fiecarui individ ii ramane sa faca aceasta alegere in parte fara interferenta altor reprezentanti. Ceea ce am propus in trecut acelora despre care credeam ca pot contribui la fericirea voastra, va propunem acum. . . voua!
Cei mai multi dintre voi, ignora faptul ca fiinte non-umane au luat parte la exercitiul acelor puteri centralizatoare, fara ca ei sa fie nici macar suspectati si nici accesibili simturilor voastre. Aceast lucru este atat de adevarat, incat ei aproape ca au luat foarte subtil contolul. Ei nu se afla neaparat in planul vostru material, si aceasta e exact ceea ce-i face extrem de eficienti si inspaimantatori in viitorul apropiat. Oricum fiti constienti ca mare numar al reprezentantilor vostrii lupta cu acest pericol! Fiti constienti ca nu toate rapirile sunt facute impotriva voastra. Este dificil sa recunosti adevarul! Cum ati putea voi, in astfel de conditii sa va exercitati liberul arbitru, cand el este manipulate atat de mult ?
De ce sunteti voi cu adevarat eliberati ?
Pacea si reunuficarea oamenilor vostrii ar fi primul pas spre o armonie cu o alta civilizatie. Aceasta e exact ceea ce cei care va manipuleaza din spatele cortinei, vor sa evite cu orice pret, pentru ca prin dezbinare, ei conduc! Ei de asemenea conduc deasupra celora care va conduc pe voi. Puterea lor vine din capacitatea acestora de a distila neincrederea si frica in voi. Aceasta va raneste considerabil insasi natura voastra cosmica. Acest mesaj nu ar fi de nici un interes, daca actiunile acestor manipulatori nu ar fi atins punctual maxim si daca planurile lor mincinoase si ucigase nu s-ar materializa in cativa ani de acum incolo. Termenele lor limita sunt aproape si omenirea va intra in chinuri fara precedent pentru urmatoarele zece cicluri. Pentru a va apara in fata acestor agresiuni invizibile, trebuie macar ca voi sa aveti suficienta informatie care sa conduca la solutie. Precum este de asemenea si cazul cu oamenii, rezistenta exista printre acele rase dominante. Aici din nou, aparitia nu va fi suficienta pentru a face diferenta dintre dominator si aliat. In prezenta voastra stare de psihism, este extrem de dificil pentru voi sa faceti aceasta diferenta. In plus, pe langa intuitia vostra, antrenamentul va fi necesar atunci cand va veni momentul. Fiind constienti de nepretiuta valoare a liberului arbitru, va invitam la o alternativa.
Ce putem sa oferim?
Va putem oferi o mai mare viziune holistica a Universului si a vietii, interactiuni constructive, experienta unor relatii corecte si fraterne, cunoastere tehnica eliberatoare, dezradacinarea suferintei, controlul exercitarii puterii individuale, accesul la noi forme de energie si in final o mai buna intelegere a constiintei.
Nu va putem ajuta in a depasi fricile individuale si colective sau sa va aducem legi pe care voi nu le-ati fi ales, sa lucram in locul vostru, sa depunem efortul individual si colectiv pentru a construi lumea pe care o doriti, si nu va putem da aspiratia de a descoperi noi ceruri .
Ce veti primi?
Daca decideti ca un asemenea contact sa aiba loc, noi am pazi cu bucurie echilibrul fratern in aceasta regiune de univers, schimburi diplomatice rodnice, avantajoase, si o Bucurie intensa de a sti ca sunteti uniti pentru a duce la indeplinire ceea ce sunteti voi capabili (menirea voastra). Sentimentul de Bucurie, este foarte cautat in univers pentru ca energia lui este Divina.
Care este intrebarea pe care v-o punem?
"Voi vreti ca noi sa ne aratam?"
Cum puteti raspunde la aceasta intrebare? Adevarul sufletului poate fi citit prin telepatie. Voi doar trebuie sa va intrebati pe voi insiva cu claritate aceasta intrebare si sa va dati raspunsul cat mai clar voua insiva sau in grup, cum doriti. Ca sunteti in inima orasului sau in mijlocul desertului, nu are nici un impact asupra eficientei raspunsului vostru, DA sau NU, IMEDIAT DUPA CE ATI PUS INTREBAREA !!! Faceti-o ca si cum ati vorbi cu voi insiva, dar gandindu-va la mesaj. Aceasta este o intrebare universala si aceste cateva cuvinte puse in contextul lor, au un sens puternic. Nu trebuie sa lasati ezitarea sa va stea in cale. Din acest motiv, voi ar trebui sa ramaneti calmi si sa va ganditi la aceasta in deplina constienta. Pentru a asocia in mod perfect raspunsul cu intrebarea, este recomandat ca voi sa raspundeti dupa o a doua citire a acestui mesaj. Nu va grabiti sa raspundeti. Respirati si lasati ca toata puterea liberului vostru arbitru sa va patrunda. Fiti mandrii de ceea ce sunteti !!! Problemele s-ar putea sa va fi slabit. Uitati despre ele pentru cateve minute si fiti voi insiva. Simtiti puterea ce izvoraste in voi. Aveti deplinul control al fiintei voastre !!!
Un singur gand, un singur raspuns, poate sa schimbe in mod drastic viitorul apropiat intr-un fel sau altul. Decizia voastra individuala de a va intreba in sinea voastra daca sa ne aratam in planul vostru si in plina zi este pretioasa si esentiala noua. Cu toate ca puteti alege calea care vi se potriveste mai bine, ritualurile sunt efectiv inutile. O cerere sincera, facuta cu inima voastra si cu vointa voastra, va fi intotdeauna perceputa de noi, atunci cand ne este adresata. In forul vostru interior, prin vointa voastra secreta, voi veti determina viitorul.
Care este efectul de parghie ???
Aceasta decizie ar trebui luata de un numar cat mai mare dintre voi, chiar daca ar putea sa para ca o minoritae. Este recomandat sa raspanditi acest mesaj prin toate modaliatile cunoscute si in cat mai multe limbi cu putinta, celor din jurul vostru, indifferent daca sunt sau nu receptivi la aceasta noua versiune a viitorului. Faceti-o folosind un ton umoristic sau batjocoritor daca aceasta va poate ajuta. Puteti chiar in mod deschis si public sa glumiti pe marginea acestui subiect daca va face sa va simtiti mai bine, insa nu fiti indiferenti, macar astfel va veti exercita propriul vostru liber arbitru. Uitati de falsii profeti si de credintele care v-au fost transmise voua despre noi.
Aceasta cerere este una de cea mai mare intimitate ce va poate fi ceruta; luand voi insiva o decizie ca individ este in egala masura dreptul fiecaruia, precum si o responsabilitate!!!
Pasivitatea duce doar la absenta libertatii. Similar, indecizia nu este niciodata eficienta. Daca cu adevarat doriti sa va agatati de credintele voastre, ceea ce noi am intelege, atunci spuneti NU. Daca nu stiti ce sa alegeti nu spuneti DA dintr-o simpla curiozitate. Acesta nu este un spectacol, aceasta e viata de zi cu zi, NOI SUNTEM VII !!! Si traim !!!!
Istoria voastra are o multime de episoade in care barbate si femei hotariti au fost capabili sa influenteze sirul evenimentelor in ciuda numarului lor mic. La fel cum un numar mic este suficient pentru a lua temporar puterea pe Pamant influentand viitorul umanitatii, un mic numar dintre voi, poate sa schimbe radical soarta, ca un raspuns la neputinta unei asa mari inertii si a atat de multe obstacole!!! Voi puteti sterge nasterea umanitatii in Fratie. ------
Unul dintre ganditorii vostrii spunea:"Dati-mi un punct de sprijin si voi muta Pamantul!"
Raspandirea acestui mesaj va fi punctul de sprijin ce va trebui intarit, noi vom fi parghia ce se prelungeste in ani-lumina, voi veti fi artizani de asemenea la…ridicarea Pamantului ca si consecinta a aparitiei noastre.
Care ar fi consecintele unei decizii pozitive?
Pentru noi, consecinta imediata a unei decizii colective favorabile ar fi materializarea multor nave pe cerul vostru si pe Pamant.
Pentru voi, efectul direct ar fi abandonarea rapida a multor credinte si certitudini. Un simplu si concludent contact visual ar avea repercursiuni imense asupra viitorului vostru. Multa cunoastere ar fi modificata pentru totdeauna.
Organizarea societatilor voastre ar fi profound modificata pentru totdeauna, in toate campurile de activitate. Puterea va deveni individuala, pentru ca voi insiva ati vedea ca noi existam. Concret, voi v-ati schimba scara valorilor voastre!! Cel mai important lucru pentru noi, este ca omenirea ar forma o singura familie in fata acestui "necunoscut", reprezentat de catre noi!!! Pericolul s-ar diminua gradat din casele voastre, pentru ca in mod indirect i-ati forta pe cei nedoriti, cei pe care i-am numit "a treia parte" sa se arate si sa dispara. Voi toti ati purta acelasi nume si ati impartasi aceleasi radacini: cele ale OMENIRII!
Mai tarziu, schimburi realizate in pace si respect, ar fi astfel posibile, daca astfel va fi dorinta voastra. Pentru moment, cel caruia ii este foame, nu poate sa zambeasca, cel caruia ii este frica nu poate sa ne primeasca cu bucurie. Suntem tristi sa vedem barbati, femei si copii suferind intr-o asa masura in trupurile si in inimile lor, cand ei poarta o asemenea lumina interioara. Aceasta lumina poate sa fie viitorul vostru. Reletiile nostre pot fi progresive. Cateva etape ce ar dura cativa ani sau decade ar urma: aparitii demonstrative ale navelor noastre, aparitii ale noastre in prejma fiintelor umane, colaborarea pentru evolutia voastra tehnica si spirituala, descoperirea a parti din galaxie.
De fiecare data, noi alegeri va vor fi oferite voua. Voi insiva veti decide atunci sa treceti in noi etape daca credeti ca este necesar bunastarii voastre interioare si exterioare. Nici o interferenta nu ar fi decisa in mod unilateral; noi am pleca de indata ce voi ati dori in mod colectiv acasta. Depinzand de viteza de raspandire a acestui mesaj in lume, cateva saptamani sau cateva luni vor fi necesare inaintea "marii noastre aparitii", daca aceasta va fi decizia facuta de majoritatea celor care isi vor fi folosit capacitatea de a alege si daca acest mesaj a primit suportul necesar. Principala diferenta intre rugaciunile vostre zilnice catre entitati de o natura strict spirituala si decizia voastra actuala, este extrem de simpla: noi suntem echipati tehnic pentru a ne materializa.
De ce o asemenea dilema istorica?
Stim ca "strainii" sunt considerati inamici atata vreme cat ei reprezinta "necunoscutul". Intr-o prima faza, emotia pe care aparitia noastra o va genera, va intari relatiile voastre la o scara mondiala. Cum puteti voi sti daca sosirea noastra este consecinta alegerii voastre colective? Pentru simplul motiv ca altfel noi am fi fost de mult timp prezenti la nivelul vostru de existenta. Daca noi nu ne aflam acolo, este pentru ca voi nu ati luat o asemenea decizie in mod explicit. Unii dintre voi ar putea gandi ca noi va vom face sa credeti intr-o alegere deliberata a voastra pentru a ne legitima astfel sosirea, desi aceasta nu este adevarul . Ce interes am avea sa va oferim in mod deschis ceva la care voi nu ati avut nici un accces pana acum, pentru beneficiul celor mai multi dintre voi ??
Cum puteti fi siguri ca aceasta actiune nu este altceva decat o manevra subtila a celei de "a treia parti" pentru a va inrobi si mai mult?
Pentru ca o persoana lupta mai eficient intotdeauna cu ceva ce poate fi identificat decat in situatia opusa. Nu este terorismul cel care va roade ca un exemplu tipator??? Oricum, voi sunteti singurii judecatori in propria voastra inima si suflet!!! Indiferent de alegerea voastra, ea este respectabila si respectata!!! In absenta reprezentantilor umani care ar putea sa va induca in eroare, voi ignorati totul despre noi, cat si despre cei care va manipuleaza fara consimtamantul vostru. In situatia voastra, principiul de a fi precauti si care consista in a nu incerca sa ne descoperti nu mai este convigator/de urmat. Voi va aflati deja in cutia Pandorei ce a fost creata in jurul vostru de cea de "a treia parte". Oricare va fi decizia voastra voi va trebui sa iesiti din ea(din cutia Pandorei, nn). In fata unei asemenea dileme, o ignoranta impotriva alteia, aveti nevoie sa va intrebati intuitia. Vreti sa ne vedeti cu proprii vostri ochi, ori pur si simplu sa credeti ceea ce ganditorii vostri spun. Aceasta este adevarata intrebare!
Dupa mii de ani, intr-o buna zi, aceasta alegere va fi inevitabila: a alege intre doua necunoscute. De ce sa raspanditi un asemenea mesaj printre voi insiva?
Traduceti si raspanditi acest mesaj la scara larga. Aceasta actiune va va afecta viitorul intr-un mod ireversibil si istoric, la scara mileniilor, altfel, aceasta va amana o noua oportunitate de a alege pentru cativa ani mai tarziu, cel putin o generatie, daca aceasta va supravietui/va mai exista atunci. A nu alege, duce la a lasa pe alti oameni sa aleaga pentru voi. A nu informa pe altii, implica riscul de a obtine un rezultat contrar asteptarii proprii. A ramane indiferent inseamna a ceda propriul liber arbitru.
De aceasta decizie depinde viitorul vostru. De aceasta decizie depinde evolutia voastra.
Este posibil ca acasta invitatie sa nu intruneasca acordul vostru colectiv si aceasta, din cauza lipsei de informatie, indiferent de motiv acesta va fi neglijat. Totusi nici o dorinta individuala nu trece neauzita in univers. Imaginati-va sosirea nostra maine. Mii de nave. Un soc cultural unic in istoria actuala a omenirii. Va fi atunci prea tarziu sa regretati faptul ca nu ati luat aceasta decizie si nu ati raspandit acest mesaj, pentru ca aceasta descoperire va fi ireversibila. Insistam in a nu va grabi in a lua aceasta decizie, dar ganditi-va la ea! Si decideti! Mass-media nu va fi in mod necesar interesata in raspandirea acestui mesaj. Este de aceea sarcina voastra, ca si anonimi, care totusi actioneaza cu discernamant si iubire, sa il transmiteti.
Voi sunteti inca arhitectii propriei voastre sorti.
"VRETI CA NOI SA NE ARATAM ?"
FIE CA PACEA SA TRIUMFE PE PAMANT SI IN SPATIU !
preluat de pe : http://biblioteca-secreta.blogspot.com/2011/12/schimba-lumea-decide-daca-vrei-sa-ne.html
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu